Star Party Național

Trebuie neapărat să vă povestesc despre experiența mea de la prima ieșire la stele (star party) la nivel național organizată în România. Am trăit o experiență grozavă, într-un cadru de vis, cu niște oameni de calitate și bun simț.

Perioada: 10-12 Mai 2013
Locația: Plaiul Lisei, Sâmbăta de Sus, județul Brașov – o zonă aflată la poalele munților Făgăraș
Participanți: aprox. 40 de persoane – membri ai forumului astronomy.ro

Cadrul natural a fost unul extraordinar, am avut parte de o vreme incredibilă având în vedere că în munții Făgăraș zilele/nopțile senine sunt foarte rare ( sub 30 pe an) iar noi am avut 2 nopți senine consecutive.


În prima seară datorită oboselii acumulate pe drum, nu am fost în stare să îmi fac un plan concret de observații, așa că am văzut ce mi-a căzut mai la îndemână adică obiectele cu care eram familiarizat. Aici s-a numărat roiul globular M13, M57 – Ring nebula, M44 – Beehive cluster, Mel 111 – un roi deschis foarte drăguț, iar cea mai mare parte a observațiilor prin telescop a fost axată pe Saturn. După care am luat binoclul din dotare Auriol 10×50 și m-am plimbat pe tot cerul de la un capăt la celălalt fiind întins pe spate; este o senzație extraordinară să privești cerul așa – recomand!

În ultima seară am fost odihnit, cerul a fost mult mai bun dpdv al transparenței și a seeing-ului așa că m-am apucat de vânat obiecte pe care nu le mai văzusem până în prezent. Mi-am aliniat pentru prima oară montura pe Polaris și am trecut la vânătoare. Pentru că M51 este galaxia mea preferată, nu m-am putut abține să nu trec și pe la ea – acesta fiind primul obiect deepsky al serii. Am invitat și câțiva colegi să privească această galaxie magnifică prin telescopul meu, iar ca urmare am fost si eu invitat să privesc M57 și M51 printr-un Dobsonian de 400mm  f/4.4  :O.
Cum s-a văzut prin acest "monstru"? Păi M57 s-a văzut clar mult mai bine și am văzut și ceva nuanțe de roșu și parcă și ceva verzui, iar la M51 s-au văzut brațele spirale în detaliu observând la fel nuanțe de roșu deschis, apropiat de roz.
După experiența prin telescopul monstru, am trecut mai departe la observații prin telescopul meu. Următoarele obiecte au fost:

M64 – Black Eye galaxy – o galaxie spirală localizată în constelația Coma Berenices la o distanță de 24 ± 2 milioane de ani lumină depărtare de Pământ. Galaxia are magnitudinea aparentă de 8.4 iar pentru a o localiza m-am folosit de roiul deschis Mel 111. Se observă cum mijlocul galaxiei este mult mai strălucitor în timp ce marginea este obscură.
Galaxia Black Eye
M64 - Black Eye Galaxy; Credit: astronight.com
M94 – o galaxie spirală aflată pe cer aproape de M51 adică tot în constelația Canes Venatici însă la o depărtare de 16 ± 3 milioane de ani lumină. Cu o magnitudine aparentă de 8.99 am reușit să o găsesc extrem de repede, fixând telescopul la jumătatea distanței dintre cele două stele ale constelației. De acolo a fost foarte simplu să dau de aceasta! Galaxia prezintă 3 “straturi” ca să zic așa și anume: stratul din interior care este mai stralucitor, stratul care îl înconjoară pe acesta adică stratul de mijloc care este mai slab stralucitor dar evident și stratul exterior (halo-ul) care este vizibil foarte slab și uneori cu vedere periferică.
M94
M94; Credit: mistisoftware.com
M104 – Sombrero galaxy – o galaxie spirală nebarată (adică fără acea bară centrala tipică galaxiilor spirale) localizată în constelația Fecioară undeva la 29 ± 2 milioane de ani lumină depărtare. Este localizată într-un câmp mai sărăcăcios de stele chiar lângă un asterism interesant sub formă de 7 sau L, depinde cum aveți orientat telescopul. La prima vedere se distinge doar o dungă subțire de lumină. La o privire mai atentă se vede cum apare ca din minune acel halou în jurul acelei dungi subțiri de lumină. Am stat și m-am uitat la ea minute în șir minunându-mă de priveliște. Fantastic!
Sombrero M104
M104 - Sombrero Galaxy; Credit: NASA
Tripletul din Leo - este vorba de 3 galaxii (M65, M66, NGC3628)  grupate într-un câmp foarte restrâns din constelația Leul. M65 este localizată la 35 milioane de ani lumină, M66 care este și cea mai strălucitoare din grup este localizată la 36 ± 4 milioane ani lumină, iar NGC 3628 la 35 milioane ani lumină. M65 și M66 sunt galaxii spirale intermediare, iar NGC3628 este o galaxie spirală nebarată și este și cea mai slab strălucitoare dintre acestea.
M65, M66, NGC3628 Leo's Triplet
M65, M66, NGC3628 Leo's Triplet; Credit: astronomyphotos.com
M27 – Dumbbell nebula – este o nebuloasă planetară în constelația Vulpelcula la o distanță de aprox. 1300 ani lumină și una dintre preferatele mele ca de altfel și ale altor amatori.
M27 Nebuloasa Dumbbell
M27 - Dumbbell Nebula; Credit: princeton.edu
M3, M4, M5 - roiuri globulare deosebit de spectaculoare pe un cer fără poluare luminoasă cum a fost cerul de la Lisa.
Roiul Globular M3
M3; Credit: S. Kafka & K. Honeycutt
Roiul Globular M4
M4; Credit: Rolf Wahl Olsen
Roiul Globular M5
M5; Credit: ESA/HUBBLE/NASA
Cam astea au fost observațiile din acea seară. Mai jos câteva poze de la reuniune! :)











Share this article with your friends.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu