Am creat
blogul de astronomie din dorința de a face cunoscută astronomia
în rândul românilor care îmi vor vizita blogul; de a îndemna românul să privească
mai des cerul înstelat. Vă garantez eu că merită să alocați măcar 5
minute de contemplare a cerului când vă treziți în miez de noapte ca să beți o cană cu
apă; nu aveți nevoie de un
telescop sau de un
binoclu, folosiți ochii
din dotare și veți fi surprinși de frumusețea
astrelor și de felul în
care sunt așezate.
Am această pasiune pentru astronomie de aproape
doi ani, însă curiozitatea produsă de privirea cerului înstelat am
avut-o dintotdeauna. Recent am reușit să îmi pun pasiunea în practică și
în Iulie 2011 mi-am cumpărat un
telescop newtonian; este vorba despre un Sky-Watcher 150/750 Black Diamond de care sunt foarte mulțumit în momentul de față.
Acest
instrument mi-a oferit posibilitatea de a vedea Luna pentru prima oară
în viața mea. Îmi și aduc aminte când am ajuns cu telescopul acasă de la
Constanța [poveste lungă, promit că voi scrie un articol despre această
experiență] în jurul orelor 19 într-o zi toridă de 9 Iulie. Mi-am tras
sufletul câteva minute după ce am urcat un etaj cu 28 kg în brațe, cât
face telescopul cu tot cu montură, l-am despachetat și am așteptat să se
însereze bine. Chiar în acea seară mi-am montat telescopul în fața
geamului de la sufragerie și l-am fixat către
Luna.
A fost o
senzație extraordinară pentru mine să văd pentru prima oară Luna atât
de aproape, craterele ei, cât și suprafața lispită de cratere (suprafață
numită "mare") care era asemanatoare unei bucăți de marmură
șlefuită, forma perfect rotundă a Lunii dar și ''plutirea ei'' pe cerul de
deasupra. A fost ceva magnific! După ce am văzut Luna, mi-am îndreptat
telescopul spre alte părți ale cerului, poate mai văd ceva frumos.
Geamul de la sufragerie fiind orientat spre sud aș fi avut ce vedea, însă faptul
că locuiesc în București își pune amprenta asupra cerului ascunzând
frumusețile ce plutesc acolo sus. Deci am întâlnit pentru prima oară
fenomenul numit poluare luminoasă. Inamicul numărul 2 al unui astronom
amator de observații. Inamicul numărul 1 este bineînțeles cerul înnorat.
După
două săptamâni am plecat în vacanța de vară împreună cu
familia, la bunica mea, care locuiește într-o zonă fără poluare
luminoasă; cerul este negru și
Calea Lactee este de o frumusețe
uluitoare. Acolo am putut folosi telescopul la capacitățile sale
adevărate și am fost foarte mulțumit.
La început când am ajuns,
mi-a fost greu să mă descurc pe cer, cu atâtea
stele vizibile ochiului;
în plus dacă îmi foloseam ochelarii de vedere, numărul stelelor se
dublau, erau foarte clare, punctiforme, iar nu în ceață cum le vedeam cu
ochii liberi! Când am ajuns la țară, singurele constelații care le
cunoșteam și puteam să le identific pe cer erau, evident: Carul Mare,
Carul Mic, Cassiopea și cam atât.
După câteva nopți petrecute
afară, nu neapărat la observații, ci cu prietenii prin sat, având
telefonul cu Google Sky la îndemană, am reușit să învăț și alte
constelații și să le identific din prima: Scorpius, Sagittarius, Bootes,
Hercules,Lyra, Cygnus, Sagitta și Delphinul (doar cu ochelarii de
vedere) și Corona Borealis.
Cât despre observațiile făcute acolo, în următoarele articole!