Soarele

Ce știm despre această "minge de foc" suspendată deasupra noastră și datorită căreia există viață pe Pământ? Mă credeți sau nu, dar foarte multă lume habar n-are că Soarele este defapt o stea.
Nici eu nu am știut lucrul acesta până prin clasa a 5-a când am aflat realitatea la orele de geografie.

Așa cum am spus, Soarele este o stea pitică care este așezată în centrul sistemului nostru solar și este o sferă aproape perfectă. Este format din gaze fierbinți care sunt apoi convertite în energie în miezul acestuia. Această energie călătorește apoi către suprafața Soarelui unde este eliberată în întreg sistemul solar sub formă de căldură și lumină. S-a format în urmă cu 4.5 miliarde de ani, deci este o stea de vârstă medie și se rotește în jurul axei sale în 27 de zile. Are un diametru de 1.392.684 de km și o masă de  2×1030 kilograme adică de 330.000 de ori mai mult decât masa Pământului.
Datorită radiației vizibile a Soarelui, este desemnat informal drept o pitică galbenă deși culoarea naturală a acestuia este albă. Soarele apare însă galben de pe Pământ datorită fenomenului de dispersie atmosferică.
Din punct de vedere chimic Soarele este format din 72% hidrogen, 26% heliu iar restul  de 2% reprezintă oxigen, carbon, neon, nitrogen, magneziu, fier și silicon. Toate aceste elemente sunt produse în mijlocul Soarelui care reprezintă 25% din acesta. Datorită forței gravitaționale se crează în mijlocul Soarelui o presiune și o temperatură extraordinară de până la 15 milioane de °C. Atomii de hidrogen prin compresie și fuziune se transformă în heliu și în energie. Acest proces este numit fuziune nucleară. Energia care constă mai mult în raze gamma – fotoni și neutroni își începe călătoria prin zona radiativă a Soarelui către suprafața acestuia.

Deși fotonii călătoresc cu viteza luminii, acestora le trebuiesc cca. 1 milion de ani pentru a ajunge la suprafața solară din cauza materiei extrem de dense.

În fiecare secundă aproximativ 7 milioane de tone de hidrogen se transformă în heliu prin reacțiile nucleare din mijlocul Soarelui. La suprafață însă, temperatura Soarelui este de doar 5500°C.
Disecție pe Soare
Share this article with your friends.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu