Fotografii de la eclipsa de soare din București

Vreme proastă pentru cei din București care s-au adunat ieri să vadă/fotografieze eclipsa. Dacă dimineața devreme cerul a fost predominant senin, în jurul orei 9 s-au adunat norii în straturi și au acoperit tot cerul. Stratul inferior părea ca un fel de ceață prin vizorul camerei foto și exact așa a și ieșit în fotografie.

Pentru că vremea s-a anunțat instabilă, nu m-am mai dus în Băneasa (unde plănuisem să merg să fotografiez eclipsa împreuna cu un alt amic astronom). Am rămas acasă și mi-am scos telescopul în fața blocului pe la ora 10:30. Am aliniat telescopul și mi-am montat filtrul și camera apoi l-am îndreptat către soare. NIMIC! Nu vedeam absolut nimic prin filtru (care reduce strălucirea soarelui considerabil). Am pus aparatul pe liveview și m-am jucat cu setările. La ISO1600 și expunerea de 1 secundă a început să se distingă soarele, dar din cauza norilor nu puteam focaliza.

Și așa m-am chinuit să focalizes și să trag un cadru decent timp de o oră. La 11:30 stratul superior de nori s-a răsfirat și am putut în sfârșit focaliza pe soare, însă a rămas stratul inferior subțire. Și am început să trag la cadre în rafală. Eclipsa se apropia de faza maximă. Și am tras în total 267 de cadre cu același moment al eclipsei. La scurt timp după aceasta au venit norii negri și au acoperit totul. Mi-am strâns instrumentele și am intrat dezamăgit în casă.

Am extras cadrele. Pe ecranul aparatului foto arătau decent, în calculator arătau groaznic. Am început prelucrarea însă nu am reușit mare lucru - am rămas cu o imagine finală cețoasă fără un contur bine definit și fără detalii.
Am ales pentru voi 3 dintre cele mai bune cadre!

Eclipsa parțiala 20 Martie 2015 București
Eclipsa parțiala 20 Martie 2015 București

Eclipsa parțiala 20 Martie 2015 București
Eclipsa parțiala 20 Martie 2015 București

Eclipsa parțiala 20 Martie 2015 București
Eclipsa parțiala 20 Martie 2015 București

Eclipsă de soare vizibilă din România în Martie 2015

Așa cum v-am spus la începutul anului, pe 20 Martie 2015 România va avea parte de o eclipsă de soare (nu totală ci parțială). Ultima eclipsă de acest fel vizibilă de pe teritoriul României a fost pe 4 Ianuarie 2011. Deși vremea a fost capricioasă atunci, am reușit să fac măcar o fotografie bună (pe vremea aceea încă nu aveam telescop).

Eclipsa parțială de soare din ianuarie 2011
Eclipsa parțială de soare din
4 Ianuarie 2011


Să revenim la eclipsa de anul acesta. Eclipsa va începe la ora 10:40 în vestul țării. În București aceasta va începe la ora 10:48, iar de la ora 10:58 aceasta va putea fi văzută din fiecare colț al țării.

În București maximul eclipsei va fi atins la ora 11:56, apoi la ora 13:04 va avea loc ultimul contact aparent al lunii cu soarele. Suprafața soarelui va fi acoperită de lună în proporție de 43%.
Pentru alte date tehnice și informații vizitați cu încredere site-ul celor de la Astroinfo.

Pentru cei din București care doriți să vedeți eclipsa în siguranță printr-un instrument optic și nu aveți unul, mă veți găsi Vineri 20 Martie 2015 de la ora 9:00 în parcarea CARREFOUR FEERIA (Băneasa) împreună cu alți astronomi amatori și instrumentele acestora.

Pentru a ține legătura și a vă informa de eventualele modificări mă puteți contacta pe pagina de Facebook a blogului sau la e-mail la: n.daniyyel@yahoo.com.

Și acum ATENȚIONARE

PENTRU CĂ ESTE VORBA DESPRE O ECLIPSĂ DE SOARE - NU PRIVIȚI SOARELE CU OCHII LIBERI ȘI ÎN NICIUN CAZ NU PRIVIȚI SOARELE PRINTR-UN INSTRUMENT OPTIC (BINOCLU/TELESCOP/MONOCLU/LUNETĂ ETC.) FĂRĂ UN FILTRU SOLAR ADECVAT ȘI INTACT. Acest lucru vă va produce leziuni GRAVE și FOARTE GRAVE ale ochilor și eventual pierderea DEFINITIVĂ a vederii.

Toate acestea fiind spuse, vă urez cer senin și păstrați-vă în siguranță! Nu priviți soarele fără echipament de protecție!

Un miliard de stele în fotografie

Da, exact așa! În decursul a 10 ani de muncă, o echipă de cercetători din 3 țări, au combinat mai multe imagini (în infraroșu) capturate de telescoapele din Hawaii și Chile iar rezultatul final a fost o super imagine în care sunt imortalizate 1 miliard de stele din galaxia noastră.

Atenție rezoluția finală este de 39300 x 3750 în format .tif

Aici aveți linkul cu imaginea în format .tif Un miliard de stele, iar aici aveți imaginea în mod interactiv unde puteți da zoom până la capăt Un miliard de stele interactiv


Mai jos sunt 2 capturi din imaginea imensă.
Un fragment din imaginea imensă. Mai jos este un close-up al acestei fotografii. 
Imaginea de mai sus în detaliu.