Telescopul meu

Așa cum am promis într-o postare anterioară, am să vă spun cum am ajuns în posesia telescopului meu.

Chestia asta cu “vreau să îmi iau un telescop” m-a trăznit cam prin Aprilie așa când mi-am instalat Google Sky pe telefon și mă jucam cu el pe cerul înstelat de la țară. Am ajuns în București și am încercat să îmi confecționez eu o mică lunetă din lentilele de la o lupă mare. Am reușit să văd cu aceasta ceva cratere pe suprafața Lunii lângă terminal doar.
Și de aici a intrat virusul telescopului în mine. M-am înscris și pe forumul Astronomy.ro unde am urmărit cu interes foarte multe subiecte: de la observații astronomice la construcții de telescoape, oculare și binocluri.

Din Mai am început să pun bani deoparte pentru telescop. Mă gândeam deja la unul cu o apertura cât mai mare, optică bună și la un preț nu foarte ridicat - mda pretenții, pretenții. M-am uitat pe site-uri care comercializează telescoape și am găsit unul care îmi plăcea și era și în limita bugetului meu de 1000 de lei. Este vorba despre un newtonian Omegon 150/750 cu montura EQ-3. Am plasat comanda și am așteptat. Și am așteptat……și am așteptat.

După o săptămână i-am sunat eu pe cei de la magazin și le-am spus despre comanda mea. Telescopul nu era în stoc așa că mi s-a spus să mai aștept 2 săptămâni sau să-mi aleg altul din stoc. Am zis să aștept. Dar deși eram entuziasmat de telescop, nu eram pe deplin mulțumit de decizia luată. M-am mai uitat pe site și la alte telescoape. M-am uitat la SkyWatcher seria Black Diamond și aș fi vrut unul de acolo, însă depășea cu 400 de lei bugetul meu.
Am căutat și pe Okazii poate găsesc ceva și pe acolo. Ce credeți că am găsit ? Un SkyWatcher 150/750 Black Diamond la 1000 de lei. Am luat legătura cu tipul pe e-mail, mi-a trimis pozele și chiar arăta excelent. Aproape nou. Am cerut un sfat și de la cei de pe astronomy.ro și mi-au zis să îl iau chiar dacă este folosit. Optica conteaza!!! Am anulat comanda la acel Omegon și după ce mi-am susținut licența la facultate am plecat cu fratele meu către Constanța de unde era tipul cu telescopul!

Ne-am întâlnit la gară, ne-a luat cu mașina și am mers la el acasă să testez telescopul. Ne-a primit foarte bine, foarte ospitalier, un tip educat, decent. Am văzut și telescopul, era într-o stare impecabilă – nu era folosit decât de vreo 2-3 ori. Am bătut palma și aia a fost. Ne-a dus înapoi la gară cu mașina, ne-am urcat în tren și am plecat spre București cu telescopul pe care mi l-am dorit!

Și cam asta a fost povestea achiziției telescopului meu. Nu vă grăbiți cu nimic! Așteptați că nu știți de unde sare iepurele!




Share this article with your friends.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu