Am această pasiune pentru astronomie de aproape doi ani, însă curiozitatea produsă de privirea cerului înstelat am avut-o dintotdeauna. Recent am reușit să îmi pun pasiunea în practică și în Iulie 2011 mi-am cumpărat un telescop newtonian; este vorba despre un Sky-Watcher 150/750 Black Diamond de care sunt foarte mulțumit în momentul de față.
Acest instrument mi-a oferit posibilitatea de a vedea Luna pentru prima oară în viața mea. Îmi și aduc aminte când am ajuns cu telescopul acasă de la Constanța [poveste lungă, promit că voi scrie un articol despre această experiență] în jurul orelor 19 într-o zi toridă de 9 Iulie. Mi-am tras sufletul câteva minute după ce am urcat un etaj cu 28 kg în brațe, cât face telescopul cu tot cu montură, l-am despachetat și am așteptat să se însereze bine. Chiar în acea seară mi-am montat telescopul în fața geamului de la sufragerie și l-am fixat către Luna.
A fost o senzație extraordinară pentru mine să văd pentru prima oară Luna atât de aproape, craterele ei, cât și suprafața lispită de cratere (suprafață numită "mare") care era asemanatoare unei bucăți de marmură șlefuită, forma perfect rotundă a Lunii dar și ''plutirea ei'' pe cerul de deasupra. A fost ceva magnific! După ce am văzut Luna, mi-am îndreptat telescopul spre alte părți ale cerului, poate mai văd ceva frumos. Geamul de la sufragerie fiind orientat spre sud aș fi avut ce vedea, însă faptul că locuiesc în București își pune amprenta asupra cerului ascunzând frumusețile ce plutesc acolo sus. Deci am întâlnit pentru prima oară fenomenul numit poluare luminoasă. Inamicul numărul 2 al unui astronom amator de observații. Inamicul numărul 1 este bineînțeles cerul înnorat.
După două săptamâni am plecat în vacanța de vară împreună cu familia, la bunica mea, care locuiește într-o zonă fără poluare luminoasă; cerul este negru și Calea Lactee este de o frumusețe uluitoare. Acolo am putut folosi telescopul la capacitățile sale adevărate și am fost foarte mulțumit.
La început când am ajuns, mi-a fost greu să mă descurc pe cer, cu atâtea stele vizibile ochiului; în plus dacă îmi foloseam ochelarii de vedere, numărul stelelor se dublau, erau foarte clare, punctiforme, iar nu în ceață cum le vedeam cu ochii liberi! Când am ajuns la țară, singurele constelații care le cunoșteam și puteam să le identific pe cer erau, evident: Carul Mare, Carul Mic, Cassiopea și cam atât.
După câteva nopți petrecute afară, nu neapărat la observații, ci cu prietenii prin sat, având telefonul cu Google Sky la îndemană, am reușit să învăț și alte constelații și să le identific din prima: Scorpius, Sagittarius, Bootes, Hercules,Lyra, Cygnus, Sagitta și Delphinul (doar cu ochelarii de vedere) și Corona Borealis.
Cât despre observațiile făcute acolo, în următoarele articole!
Share this article with your friends.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu