Evenimente astronomice 2015

La mulți ani tuturor și un 2015 minunat!

Prima mea postare de pe anul acesta va fi evident despre evenimentele astronomice care ni le pregătește 2015.

Anul 2015 este unul bogat dpdv al evenimentelor astronomice pentru observatorii din România și nu numai! Un eveniment neașteptat a avut loc în România pe data de 7 Ianuarie la ora locală 03:06 când pe cerul nopții a fost semnalat apariția unui bolid cum nu am mai întâlnit până acum (cel puțin de când știu eu). Din păcate, deși eram răcit, la ora aia dormeam așa că am ratat evenimentul.
Și ca să fiu ironic, se pare că dintre toți cei 18 milioane de români, numai eu am fost cel care a ratat evenimentul. Toți românii erau trezi la ora aia, făcând cine știe ce... lăudându-se apoi pe Facebook că au văzut și ei bolidul! Mda...tipic românesc!

Așadar în ordine cronologică, în România, în anul 2015 vom fi martorii următoarelor evenimente:

  • 11 Ianuarie - Conjuncția Venus-Mercur (o puteți vedea și în seara aceasta dacă aveți senin)
  • 22 Februarie - Conjuncția Venus-Marte
  • 20 Martie - Eclipsă parțială de Soare - Soarele va fi acoperit în proporție de 50-60%. Cel mai important fenomen astronomic al anului!
  • 23 Mai - Saturn este la opoziție (perioada cea mai bună pentru observat planeta)
  • 12-13 August - maximul curentului de meteori al Perseidelor
  • 28 Septembrie - Eclipsă totală de Lună
  • 28 Octombrie - Conjuncție triplă între Venus, Jupiter și Marte (pe cerul dimineții)
  • 6 Decembrie - Conjuncție Lună-Marte (pe cerul dimineții)
  • 13-14 Decembrie - maximul curentului de meteori Geminide

Cer senin!
Share this article with your friends.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu