Pe data de 15 Iulie 2012 am avut parte de un alt eveniment care din
punctul meu de vedere este mult mai spectaculos decât tranzitul lui
Venus, nu la fel de rar ce-i drept; este vorba despre
ocultația lui
Jupiter de către Lună – adică trecerea planetei Jupiter prin spatele
Lunii – ca să înțeleagă și baba de la Dâlga.
Ultima ocultație planetară vizibilă din România a avut loc pe 1
Decembrie 2008 atunci când Luna a ocultat planeta Venus. Următoarea
ocultație vizibilă din România se va produce pe 21 August 2024 și
implică ocultația lui Saturn de către Lună. La noi în țară ocultația s-a produs în zorii zilei, la ora 04:16 și a durat până la 05:21 când planeta Jupiter a reapărut din spatele Lunii.
Din nou un eveniment foarte matinal, care prezenta o problemă pentru mine în ceea ce privește locul perfect de observație. În cele din urmă am reușit să imi găsesc un loc excelent pentru a vedea ocultația în pace, liniște și siguranță:
sus pe bloc! În seara dinaintea ocultației am făcut rost de chei de la un vecin și am așteptat să apună soarele înainte de a încerca să mă urc pe bloc cu toate instrumentele. Așa că pe la 9 am început să mă pregătesc. Mi-am cărat cu grijă dar cu
greu telescopul împreună cu trepiedul, montura și toate accesoriile sus
pe bloc și le-am și montat ca să fie totul gata pentru dimineață. Era o
atmosferă calmă, liniștită, vantul nu bătea deloc iar răcoarea a început
să se instaleze în sfârșit după o zi toridă.
După ce am instalat telescopul am aruncat o privire spre cerul senin
și am văzut Saturnul care era încă destul de sus pe cer spre SW și la o mică
depărtare de el, Marte, planeta roșie
:)
Nu am putut să nu încerc să le observ așa că am îndreptat telescopul
către ele pe rând. Saturnul s-a văzut foarte frumos deși imaginea încă
fierbea ușor pentru că optica nu era încă obișnuită cu temperatura de
afară. La Marte am văzut calota polară dar în rest nu am văzut detalii
pe suprafața planetei. Apoi m-am gândit că și Andromeda era cam deasupra
capului meu și am încercat să o observ și pe aceasta pentru prima oară
din București. Am găsit-o cu puțin efort, dar am fost foarte dezamăgit
de cum se vedea din cauza poluării luminoase a orașului. Am lăsat telescopul singur pe bloc și am coborât.
"Mâine va fi o zi superbă!" - mi-am zis.
Ceasul m-a trezit la 03:30, mi-am pregătit o pătură să o iau cu mine
sus și o sticlă de energizant să mă trezească bine și am ieșit din casă.
Din clipa în care am ajuns pe bloc și când am văzut priveliștea
uimitoare din fața ochilor
nu mi-a mai trebuit niciun energizant. M-am
trezit instantaneu!
Aveam o semilună superbă înaintea mea, cu Jupiter la o distanță de un
deget de aceasta și strălucitoarea Venus ceva mai jos. Pleiadele se
vedeau superb mai sus de Lună, iar sub Lună Hyadele (mai greu de
observat fără o pereche de ochelari ce-i drept).
Am admirat priveliștea un timp, apoi am început să fotografiez
evenimentul. Cu ochii liberi se vedea superb, în telescop se vedea magnific. Mai jos aveți fotografiile de la ocultație!
|
Luna, Venus și Aldebaran |
|
Luna, Jupiter și Venus |
|
Luna și Jupiter |
|
Luna și Jupiter |
|
Luna, Jupiter și Venus |
|
Luna și Jupiter |
|
Jupiter în ocultație |
|
Jupiter în ocultație |
|
Jupiter în ocultație |
|
Add caption |
|
Vedere de pe bloc |
|
Altă vedere de pe bloc |
|
Jupiter în ocultație |
Share this article with your friends.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu